Fumatul în copilărie dublează riscul de deces prematur

Fumatul în copilărie, cel mai periculos.

Fumatul în copilărie, cel mai periculos. Un copil care începe să fumeze își dublează riscul de deces. Cel mai mare risc este pentru copiii care încep să fumeze înainte de 15 ani. Studiile sunt făcute pe copii americani și cubanezi.

  • Renunțarea la fumat înainte de 40 de ani (preferabil cu mult înainte de 40 de ani) reduce riscurile cu 90% .
  • Fumatul provoacă aproximativ 100.000 de decese pe săptămână în întreaga lume, mai mult decât provoacă acum COVID-19.
  • Majoritatea fumătorilor încep viciul înainte de vârsta de 20 de ani.

 

Fumatul din copilărie dublează riscul de deces prematur, potrivit unui nou studiu publicat în revista medicală  The Lancet. Cel mai mare risc este pentru cei care încep fumatul înainte de vârsta de 10 ani. Cercetătorii din Marea Britanie și SUA, din Departamentul Nuffield pentru Sănătatea Populației (NDPH), de la Universitatea Oxford, împreună cu cercetătorii de la Institutul Național de Cardiologie din Havana, au condus un studiu prospectiv asupra fumatului și mortalității care a inclus 120.000 de bărbați și femei cu vârste cuprinse între 30-70 de ani cinci provincii cubaneze.

Participanții au fost întrebați dacă fumau și câți ani aveau când au început fumatul. Au fost apoi urmăriți în medie de 17 ani pentru a compara riscurile lor de moarte prematură (înainte de vârsta de 70 de ani). Acest studiu a descoperit că cei care începuseră să fumeze înainte de vârsta de 15 ani aveau de două ori riscul de deces prematur al celor care nu fumaseră niciodată, existând riscuri și mai mari în rândul celor care au început să fumeze înainte de vârsta de 10 ani. O treime dintre fumătorii actuali au început să fumeze în mod regulat înainte de vârsta de 15 ani, iar 4% au început să fumeze în mod regulat înainte de vârsta de 10 ani. Printre cei care au început să fumeze înainte de 15 ani, aproximativ jumătate ar fi în cele din urmă uciși de viciu.

Pentru a valida aceste descoperiri, cercetătorii au examinat, de asemenea, asocierea dintre consumul de fumat în copilărie și mortalitatea adulților într-un studiu prospectiv la 300.000 de adulți în Statele Unite, obținând rezultate similare. Ei concluzionează că cele 5 milioane de fumători din Statele Unite, care au început să fumeze înainte de vârsta de 15 ani, dintre care 0,5 milioane au început înainte de vârsta de 10 ani, prezintă un risc deosebit de mare de moarte prematură, dacă nu renunță.

 

Tigările remodelează aparatul respirator al copiilor

Fumatul în copilărie, cel mai periculos. Un fum de tigara determină în plamân așa numita inflamație eozinofilă. Mușchii respiratori se adaptează și se îngroașă. Fenomenul e cel mai periculos în copilărie, în cazul fumatului pasiv sau activ. Căile aeriene încearcă să combată inflamația și își modifică structura. Dacă acest fenomen de remodelare bronșica apare din prima copilărie, degeaba vrea un tânăr de 20 de ani să se lase de fumat, cînd părintii lui l-au expus toată copilăria. Aceasta e o condiție care se leagă de toate bolile grave de plămâni.

Renunțarea la fumat se face cu medicamente

Fumatul este o boală numită ştiinţific „afecţiune legată de consumul de tutun” , mai cunoscută publicului sub denumirea de „dependenţă de nicotină/ tutun” sau „adicţie de nicotină/ tutun”. Deşi este o boală cronică (nu se vindecă complet niciodată), se poate trata cu medicamente. Ca și în cazul altor boli cronice, există şi o componentă psihologică, care trebuie abordată concomitent cu tratamentul medicamentos, pentru ca persoana să nu mai fumeze pe termen mediu şi lung.

Programul național ”Stop Fumat” oferă asistență psihologică, dar și medicamente gratuite.

 

 

 

 

Foto: pixabay.com/ro

Leave a Reply

avatar
  Inscriete pt notificari  
Notify of