Despărțirea în cuplu

In viata adulta, atunci cand va desparti de partener, se rupe principala relatie de atasament. Inseamna aceeasi rupere pe care ar simti-o un copil, care isi rupe relatia de atasament cu parintii. Firesc, doare!

 

 

Relatia de atasament este vitala. Face parte din nevoile de baza ale fiintei umane. Odata rupta, suferinta depinde de vulnerabilitatea personala. Adica unele persoane isi revin repede, altele fac o pauza de la orice relatie – nu imi mai trebuie, altele ajung la depresie.

 

Ce inseamna vulnerabilitate personala?

 

Vulnerabilitate personala inseamna o istorie de atasament insecurizant. In copilarie, ati invatat de la mama ori de la tata ori de la ambii parinti ca nu va puteti baza pe altii. Ca nu sunteti iubit sau nu sunteti „de iubit”. Ca nu meritati sa fiti iubit. Aceasta pentru ca parintii nu au reusit sa ofere un cadru de securitate emotionala.

 

Cum se creaza securitatea emotionala?

 

La varsta mica, copilul are nevoie sa fie permanent incurajat. Nu neaparat prin vorbe, ci si prin gesturi ori prin simple priviri. Comunicarea non-verbala este mai importanta decat cea verbala. Si mesajele:

<Hai ca poti!>

<Incearca!>

<Nu ne-a iesit data asta, incercam si, poate, ne iese!>

 

Aceste mesaje vin in defavoarea celor de genul:

<Nu am incredere in tine!>

<Nu o sa-ti iasa!>

<Pune mana sa inveti ca o sa se aleaga praful!>

 

Daca toate aceste mesaje, care descriu insecuritatea emotionala, au fost invatate la varsta mica, ele se reactiveaza odata cu o despartirea in cuplu.

 

Ce trebuie sa stiu despre psihicul meu?

 

E normal am am o suferinta, pentru ca o relatia de atasament inseamna o nevoie primara. Ce am facut acum este sa invat despre mine. Si sa imi las timp sa … sufar.

 

Ce e impotriva mea?

 

  • <Uita!> E imposibil. Persoana de care m-am despartit a fost  semnificativa. E o solicitate in plus care prelungeste chinul.
  • <Ies in primul bar si am relatii cu oricine!>. Inseamna ca tot ce ati trait in relatia semnificativa nu a contat.
  • <Sunt un prost!>, <Sunt o proasta!>. Blamarea prelungeste chinul
  • <Treci peste!>. E o prostie din punct de vedere psihologic si o imposibilitate. Invalideaza  chiar propria viata. Iar suferinta se agraveaza.
  • <Timpul le vindeca pe toate!>. Nu e adevarat pentru ca, daca rulati in cap doar suferinta, timpul trece in defavoarea dumneavoastra. Timpul le vindeca pe toate, daca ii si permiteti.

 

Ce nu e impotriva mea? Cum imi revin?

 

Sa imi permit sa sufar pentru ca este normal. E o reactie normala in fata unei pierderi.

Sa imi constuiesc o viata mai mare decat suferinta. Adica mai multe activitati intr-o zi, care vor face ca suferinta mea sa nu fie egala cu viata mea. Activitatea ajuta creierul sa aiba experiente cognitive diferite si bune. Cu alte cuvinte, orice fel de activitate este buna nu pentru ca va sterge suferinta. Ea exista si o parte din ea va rezista multa vreme. Ci ca sa va ofere noi experiente de invatare, care permit creierului sa nu mai puna semn de egalitate intre suferinta si viata proprie.

 

Leave a Reply

avatar
  Inscriete pt notificari  
Notify of